Cronica Găeştiului
100% local - Afla primul ce se intampla! - Cronica Gaestiului - In slujba cetateanului!
Cuţitarii Cofidel şi Didiţă pot să măcelărească şi să nu plătească!
De Cronica Gaestiului - Friday 16 July 2010 - 18:23:32
Unul dintre indivizii implicaţi în scandalul de la piscina VARUNA a fost condamnat în trecut pentru dublu asasinat

Deşi viaţa unuia dintre tinerii înjunghiaţi a fost pusă în pericol, iar ceilalţi doi au avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, magistraţii de la Târgovişte i-au pus pe infractori în libertate

Declaraţiile inculpaţilor aflate în dosar sunt total contradictorii, faptele există, dar instanţa dâmboviţeană le-a dat peste bot autorităţilor găeştene cu o chichiţă procedurală controversată




Ştiţi balada Meşterului Manole? Pe principiul ei lucrează şi judecătorii de pe la Tribunalul Dâmboviţa. Aproape că ne oripilăm la gândul că am putea ajunge vreodată pe mâna unor asemenea eminenţe cenuşii. CSM-ul ar trebui să se înfigă mai adânc în activitatea acestor distinşi magistraţi, care parcă dinadins se pun împotriva tuturor acelora care le plătesc, prin taxe şi impozite, nesimţitele salarii. Povestea măcelului de la Varuna a fost una intens mediatizată pe aproape toate posturile tv naţionale şi locale, dar şi în presa scrisă, şi a creat un val de revoltă în rândul opiniei publice. În plină zi, în faţa a 300 de oameni, doi cetăţeni (unul dintre ei, fost condamnat pentru dublu asasinat), au scos cuţitele şi au înjunghiat 3 tineri. După acest episod sângeros, cuţitarii Cofidel şi Didiţă au dispărut fără urmă pentru 20 de zile. Între timp, trei dintre membrii clanului infracţional care a provocat scandalul de la Varuna au fost arestaţi preventiv la Găeşti, însă Tribunalul Dâmboviţa a dispus eliberarea lor ”de îndată”. Total încrezători în impotenţa justiţiei, Cofidel şi Didiţă s-au prezentat în faţa anchetatorilor, după ce avocaţii lor răspândiseră zvonul că sunt fugiţi în Germania, însă acelaşi celebru Tribunal Dâmboviţa i-a eliberat urgent.


Declaraţii contradictorii şi prostie... cât cuprinde!

Ce credeţi că motivează înstanţa în sentinţa redactată cu grave greşeli gramaticale şi cu serioase erori materiale? Ei bine, distinşii magistraţi ai Tribunalului Dâmboviţa, care sunt un fel de stat în stat, sunt vajnici apărători ai drepturilor infractorilor, uitând de drepturile noastre, cetăţenii oneşti plătitori ai salariilor lor, de a ne simţi în siguranţă pe stradă. Pentru ei nu a contat nici că Didiţă şi Cofidel au mers cu cuţite într-un loc public, frecventat de copii, nici că aproape l-au omorât pe un tânăr şi nici că imensul scandal de la Varuna a provocat panică în rândul găeştenilor. Magistraţii de la Târgovişte s-au legat de o chichiţă absolut penibilă, şi anume că infractorii nu ar fi fost citaţi la domiciliu. Tot ei se contrazic, vreo trei rânduri mai jos, spunând că a fost îndeplinită procedura de citare şi că procesul verbal a fost semnat de sora cuţitarilor. Nu li s-a dat însă notă telefonică şi nu li s-a comunicat în scris că poliţiştii şi procurorii, dar şi judecătorii din Găeşti (nu Răcari, cum confundă eminenţii!) au o treabă cu ei. Amuzant este că instanţa de la judeţ nu a sesizat nici că declaraţiile lui Cofidel şi Didiţă se băteau atât de tare cap în cap, încât îngheţau apele Ialomiţei. Şi un copilaş de clasa a doua i-ar fi prins cu minciuna. Nu însă şi distinşii magistraţi. Iată câteva mostre de sfidare a autorităţilor, cu sprijinul instanţei de la Tribunalul Dâmboviţa. Cofidel afirmă că după scandal şi-a luat fratele şi au plecat cu o maşină de ocazie la Bucureşti, fără să mai dea pe acasă. Didiţă a ”mărturisit” că au ajuns în Capitală cu trenul, după ce au stat vreo două ore pe acasă. Cofidel susţine că nu a locuit, în cele 20 de zile de dispariţie, împreună cu fratele său, ci într-o casă vizavi de a lui, în timp ce Didiţă este convins că au împărţit apartamentul. Cofidel îşi aduce aminte că şi-a rupt maieul de pe el, pentru a-l bandaja la cap pe Didiţă, rănit în altercaţie, însă Didiţă nu ştie să fi avut vreo rană, ci doar o umflăturică la antebraţ, care nu a necesitat îngrijiri medicale. Conform propriilor mărturii, care se află şi la dosarul pe baza căruia au judecat magistraţii de la Tribunalul Dâmboviţa, fraţii au aflat la 2 – 3 zile de la scandal, din presă şi de la prieteni, că sunt căutaţi de autorităţi. Nu au venit însă decât după 20, cică să lămurească situaţia şi să-şi demonstreze... nevinovăţia. Ce au făcut la Bucureşti? Păi, au muncit la negru, pe un şantier, deşi unul dintre ei deţine certificat că nu poate să lucreze.

Autorităţile găeştene, puse din nou la colţ


Poliţiştii, procurorii şi judecătorii găeşteni au fost pur şi simplu umiliţi de atitudinea sfidătoare a Tribunalului Dâmboviţa la adresa muncii lor. Cheltuielile de judecată, precum şi sumele cheltuite în anchetă sunt suportate tot de noi, din taxe şi impozite, că aşa au vrut onor magistraţii târgovişteni. Ce au vrut să demonstraze prin această sentinţă penibilă? Că infractorii au dreptul să bage cuţitul în noi pe stradă, să umble cu arme albe şi în clanuri organizate, pentru intimidare, să ne înjure şi să ne bată. Nu a contat nici faptul că unul dintre inclupaţi a băgat doi oameni în pământ şi a fost condamnat 12 ani şi 6 luni la închisoare, tot în urma unei altercaţii. Poate este nevoie să mai bage şi alţii, ca să-i impresioneze pe proceduralii şi deontologii de la Tribunalul Dâmboviţa.

În loc de epilog...


Dosarul a fost trimis spre rejudecare la Găeşti, după ce mandatele de arestare preventivă au fost anulate. Judecătorul Marius Dinu a dispus arestarea imediată a celor doi cuţitari, iar o ţară întreagă a fost din nou martoră la scandalurile şi intimidările puse în scenă de clanurile rome de pe strada Artei. Fireşte, avocaţii au formulat recurs la Tribunalul Dâmboviţa. Aşteptăm cu interes decizia finală.

Mariana IONESCU




Comenteaza/Citeste comentariile: 16   Versiunea pentru imprimare  

Toate drepturile rezervate - 2009 Cronica Gaestiului
Theme created by Free-Source.net